Lumea la degetul mic

Pentru ca aici avem o vasta oferta de calculatoare, computere, lap-topuri, desktopuri si restul familiei respective, trebuie sa va povestesc ce am fost si ce am ajuns in materie de asa ceva.

Povestea mea incepe devreme, adica demult, cu ani si ani in urma, pe cand plopul facea pere si rachita micsunele. Acum nu mai gasesti pere romanesti nici macar in peri, daramite in plopi. Dar asta-i alta poveste… Mama, scumpa mama, m-a dat la un liceu de mate-fizica. Unde se studia si informatica. La asemenea licee invatau in acele vremuri baietii considerati “destepti”. Pe mine mama asa ma considera, dar stiti cum e, mama e mama. Iar la acel liceu au aparut in viata mea, pentru intaiasi data, “calculatoarele”. Computerele. A fost antipatie la prima vedere. Grozava antipatie. Niste cutii urate, ca niste televizoare mici, gri, cu ecrane negre pe care scriai ceva cu verde. Dar ca sa apuci sa tastezi la ele, trebuia mai intai sa inveti niste schite, niste scheme, moartea pasiunii. Aveam asa, o senzatie de lesin, de cate ori intram in laborator. Ma faceam mai verde ca literele alea urate si pipernicite. Aer, aer, scoateti-ma la aer ca mor aici. Nu, nu-i de mine. Continue reading