Nepriceputii ce nu pricep ca nu se pricep

Ma aflu intr-un spatiu burdusit cu toate prospetimile tehnicii si informaticii si electronicii. Io, care-s atehnic prin definitie. Dar privesc cu admiratie si cumva cu pofta aceste divaisuri special concepute sa ne faca viata mai usoara. Ii privesc cu invidie pe cei care le cunosc adevarata valoare. Ii privesc cu admiratie pe cei ce stiu sa le foloseasca si beneficiaza la maximum de “ultimele noutati in domeniu”.

Eu nu-s priceput la de-astea, desi din povestile anterioare ati aflat deja ca, paradoxal, viata mea le implica din plin. Dar cum nu stiu ce pot face ele, nu m-ati auzit dandu-mi cu vederea despre rami, dani, memorii, capacitati, notebookuri, GPS-uri ori PDA-uri, desktopuri, perferice sau UPS-uri, placi de retea, switchiuri sau routere, inteluri si ce-or mai avea ele. Nu stiu, tac. Bat din gura acolo unde ma pricep cat de cat, dau din fleanca atunci cand consider ca am ceva de spus. (acu’ constat ca eu de fapt sint cat de cat bun doar la dat din gura…) Uneori ma insel. Dar in general ma enerveaza aprig cei ce fac ceva doar ca sa faca. Cei ce nu se pricep la acel ceva dar se baga. Cei ce nu au absolut nicio afinitate cu un anumit domeniu, nicio aplecare. Nimic. Cei care se cred experti in ceva desi nu ar trebui sa stea nici macar in apropierea acelui ceva.

Si asa trecem la subiectul de azi. Oua. Oua ochi. V-am intors pe dos, nu?! O sa vedeti de ce. Pentru ca mi se pare emblematic, metaforic si simbolistic de-a dreptul. Ei, culinar vorbind ouale sint cel mai simplu lucru de gatit. Se fac glume pe seama celor care nu stiu sa fiarba un ou. Chiar si vedetele filmelor pentru adulti stiu sa fiarba oua. De gaina, nu va ganditi la altceva, am vazut io un filmulet pe net cu o dama in voga ce ne invata cum sa fierbem un ou. Deci cam toti stim sa fierbem un ou, sa facem o omleta sau sa facem un ou ochi. Mie imi plac ouale, sub toate formele. Si in special ouale ochi artistic facute. Trantite peste niste cartofi prajiti aurii. Sa sparg ochiul galben cu un colt de paine proaspata. Si eram la serviciu. Si m-a apucat o pofta nebuna de vo’ 2 ochiuri molcute. Si am dat comanda la un restaurant. Atentie mare, vorbim de un restaurant! Acel loc unde se presupune ca exista persoane special pregatite sa ne gateasca noua. Noi, cei care platim un adaos fantastic pentru luxul de a nu gati. Deci acolo ar trebui sa existe bucatarii, acesti perversi ai bunatatilor, acesti maestri cu ani si ani de experienta. Ei, zeii gusturilor, binecuvantatorii papilelor noastre.

Si am lansat comanda. Si-mi vin (dupa 2 ore de asteptare si un pret cu care pot lua o sacosa de oua din piata) ochiurile. Si ce primesc? Niste creaturi difrome, ceva ce semana cu niste avortoni de ochiuri, cu albusul atat de crud incat parea gata sa o ia la fuga. Un fel de meduza calcata de camion, trantita peste un galbenus suferind. Astea erau ochiurile ce-mi fusesera gatite la un retaurant. De niste maestrii. Adicatelea acolo functioneaza niste unii care, doemnelor si domnilor, NU STIU SA FACA UN OU!

Ideea e ca fiecare tre’ sa-si gaseasca locul. Sa faca ce-i place,  sa presteze lucruri la care e bun, mai ales daca ofera servicii. Asa e in lumea asta, exista lucruri care ni se potrivesc si care nu. Si daca v-a placut cat de cat povestea asta in care ati regasit pe aceeasi pagina, la o distanta de doar 2, randuri cuvintele “ou” si “router”  mai imi dau o sansa cu scrisul.

7 thoughts on “Nepriceputii ce nu pricep ca nu se pricep

  1. da, Dono, numitorul comun ,,e’ specialistii, nu?
    si mersi pentru router, nu mai staim uvantul cand mi-a zis ala de la RDS ce sa cumpar. asta e!

    pentru ,,oo”, nu prea multumesc. ca iar mi-ai facut pofta. de oua ochiuri, cu galbenus moale-moale, si albusul bine prajit. iar mie nu-mi prea ies asa:(

  2. sa dea bunul Dumnezeu sa iti citeasca articolul fiecare roman din tara asta si de oriunde din lumea asta. nu de alta… da suntem cunoscuti ca cei ce suntem buni la toate, cand de fapt nu suntem buni la nimic anume…

  3. In schimb stim sa ne facem reclama. Ma laudam si eu intr-o vreme ca ma pricep la retele de calculatoare pana mi-am dat seama ca ma incurc in fire si nu am rabdarea de a depista problema.

  4. hai mai manu ca nu e chiar asa… mai iesi din tara… sa cunosti si alte natii cu alte “minuni” sa vezi ce mult si lent gandesc si in final zero concluzii, sa incerci sa-i convingi de ceva logic, evident si sa mori de nervi ca nu reusesti… eu una inainte sa plec nu mai suportam romania uram si pietrele de pe strada… dar acum cand sunt plecata mai mult de 2-3 luni mi=e dor, n-o sa-ti vina sa crezi… chiar si de aceleasi banale pietre…

  5. :)) le-ai mancat??? eu evit pe cat posibilul sa cumpar oua…le iau de la ai mei de la tara pentru ca am patit-o cu astea de orash…si nici nu-mi plac astea zemoase asa…eu cand imi prajesc un ou(foarte rar)il intorc pe toate partile de iese si mama zemii din el :))

  6. hai mai manule ca nu e chiar asa,,, mai iesi si tu din romania sa cunosti si alte natii cu alte “minuni” ,sa vezi ce mult si ce lent gandesc fara a ajunge la o concluzie,sa mori de nervi incercand sa-i convingi de ceva, orice, evident, logic si sa esuezi amarnic… eu una inainte sa plec din ro nu mai suportam nici pietrele de pe strada… si acum,cand sunt plecata mai mult de 2-3 luni mi-e dor de ro, de oameni, de toti ai mei,si… uimitor, chiar si de aceleasi banale pietre …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *