Global Positioning System, pe scurt GPS!

Global Positioning System (GPS),este un sistem de poziţionare globală bazat pe sateliţi artificiali şi unde radio. Principalul sistem de poziţionare prin satelit de tip GPS este sistemul militar american numit “Navigational Satellite Timing and Ranging” (NAVSTAR).

Principiul de funcţionare al GPS-ului este folosirea câtorva sateliţi din spaţiu ca puncte de referinţă pentru localizarea la sol. Sistemul NAVSTAR dispune la ora actuală (2010) în total de 24 sateliţi, care se afla la o înălţime de 20.183 km de suprafaţa Pământului. Printr-o măsurare foarte exactă a distanţei în linie dreaptă dintre receptor şi cel puţin 4 sateliţi se poate determina poziţia oricărui punct de pe Pământ (latitudine, longitudine, altitudine). În mod normal pentru determinarea poziţiei în 3D a unui punct de pe suprafaţa terestră cu ajutorul poziţiei sateliţilor ar fi nevoie de doar trei distanţe (trei sateliţi), deoarece metoda care se utilizează este cea a triangulaţiei. Totuşi la GPS este nevoie şi de a patra distanţă, pentru minimizarea erorilor de poziţionare datorate ceasurilor din receptoare, care nu sunt suficient de exacte în comparaţie cu ceasurile atomice din sateliţii utilizaţi. Distanţa dintre satelit şi receptor se calculează prin cronometrarea timpului de care are nevoie semnalul radio să ajungă de la satelit la receptor.
Recepţionarea semnalelor emise de sateliţi şi calculul poziţiei se poate face în două moduri: modul absolut şi modul diferenţial:
-modul absolut foloseşte un singur receptor GPS, iar precizia de poziţionare este de circa 10 – 15 m
-modul diferenţial presupune folosirea a două receptoare, dintre care unul are rolul de staţie de bază, fiind instalat într-un punct fix cu coordonate cunoscute.
Sisteme de tip GPS sunt în curs de realizare şi în alte părţi ale lumii: în UE (sistemul GALILEO cu punere în funcţiune în anul 2012), Rusia (sistemul GLONASS – 2010), China (sistemul BEIDOU – 2015), Japonia, India, etc.
Pe piata din Romania au aparut de-a lungul timpului diferite branduri de GPS-ul dintre care putem enumera: Garmin, Mio Moov, Navon, North Cross, Serioux.

 

 

 

 

GPS Serioux NM35S: o surpriza placuta ;-)

Salut! Am revenit si tin sa va anunt ca mi-am luat GPS!
La sfatul unui prieten si satul sa pierd timp, benzina si nervi prin Bucuresti am achizitionat un astfel de gadget. Probabil ca unii inca il considera un moft, ei bine si eu consideram acelasi lucru, dar dupa doua zile mi-am schimbat total parerea despre el! Ma ajuta enorm de mult in problema gasirii celor mai scurte rute spre destinatie! Cei care nu poseda o astfel de jucarie o sa zica:“Pai bine, dar am auzit ca te indruma doar pe bulevarde sau strazi mai circulate, care de obicei sunt aglomerate!” Ei bine, asa am crezut si eu, dar se pare ca dispozitivul chiar stie toate stradutele si chiar le ia in calcul atunci cand stabileste ruta!
Si acum sa va povestesc si cate ceva despre el. Sa incep prin a spune ca modelul beneficiaza de un display touch screen TFT-LCD de 3.5 inch, 64 MB SDRAM, procesor Centrality Atlas-II la 372 MHz si o memorie de 64 MB NandFlash (acceptand pana 2 GB), optional puteti sa il dotati cu un card SD de maxim 8 GB.
Sistemul de operare Windows CE 5.0 este usor de folosit si are integrat si un program de vizualizare a fotografiilor si cateva jocuri destul de dragute pe care sa le folositi in caz ca aveti un copil plictisit in masina sau asteptati sa treaca trenul :)). Navigatia se face in format Video (mp4) si Audio (mp3) iar configurarea traseului se face destul de usor fara a te pierde prin meniuri si optiuni, reconfigurarea traseului in caz de greseala realizandu-se automat si fara intarzieri. La cumparare se pot achizitiona anumite pachete de harti in functie de bugetul care il aveti: puteti incerca pe cel doar cu harta Romania la un pret foarte bun ce nu depaseste 350 RON, sau pe cel cu Europa de Vest, Europa de Est sau toata Europa.
Ca o conluzie personala, cei de la Serioux ofera un dispozitiv GPS destul de performant, cu un design placut, perfect pentru nevoile de deplasare de zi cu zi la un pret mai mult decat acceptabil.
Sperand ca informatiile oferite v-au fost de ajutor, va urez bafta si drum bun!

Written by Feno

Asus P552W – un smartphone complet

Asus P552WAsus propune iubitorilor de telefoane PDA noul model – P552W. Este un dispozitiv complet, compact si caruia nu ii lipseste niciuna din cele mai ravnite functionalitati de catre pasionatii de gadgeturi iar in cele ce urmeaza vom incerca sa vorbim pe rand despre ele.

» Procesorul sau de 624MHz asigura suficienta putere de calcul pentru platforma Windows Mobile 6.1 Professional preinstalata.

» Are un display touchscreen de 2.8 inch care functioneaza in 240×320 pixeli si 65000 de culori.

Continue reading

Asus P320, cel mai mic telefon PDA cu GPS integrat!

Asus P320 PDA cu GPSAsus a lansat in aprilie 2008 cel mai mic telefon PDA cu GPS incorporat: Asus P320, un produs care fara prea mare verva a aparut de ceva vreme si la noi pe piata. Are doar 9.9 cm lungime, 5.4 cm latime si grosime de 1.3 cm iar cantarind numai 105 de grame este de departe cel mai portabil PDA din clasa lui de functionalitate.

Este dotat cu un procesor TI OMAP de 200 MHz avand memorie flash de 128MB si 64MB memorie RAM. Display-ul este touchscreen LCD TFT cu diagonala de 2.6 inch in 65.000 de culori; incorporeaza o camera foto de 2 MP cu auto focus si are preinstalat sistemul de operare Microsoft Windows Mobile 6.1 Professional. Acumulatorul Li-Ion Polymer are o autonomie de 4 ore convorbire iar in standby poate rezista pana la 200 de ore.

Facilitatile acestui PDA nu se opresc aici. Asus P320 suporta WiFi, Bluetooth 2.0 cu EDR si USB 1.1. Pe scurt, este un PDA compact si complet in acelasi timp si care isi merita banii.

La ce foloseste un GPS?

Sa va povestesc o faza draguta care s-a petrecut azi la noi in firma: avem un coleg (Florin) foarte energic, zvapaiat si excesiv de hazliu si, pentru ca avea de ajuns la o locatie anume pentru o interventie, s-a gandit ca ar fi bine sa foloseasca azi GPS-ul firmei … Pana aici, toate bune!

A plecat, noi ne-am apucat de treaba – agitatie mare, telefone sunand, s.a.m.d.. Intr-un moment de respiro, dupa cateva ore, din hol se aude o voce suava de domnisoara spunand: virati urmatoarea la drepta. Cine era? Colegul nostru care se intorsese la firma, era pe hol cu GPS-ul in mana si urma sa ajunga la biroul sau, care se afla undeva in partea dreapta.

Probabil a fost unul din acele momente in care trebuia sa fii de fata dar nu m-am putut abtine sa nu povesc.  Oricum, il felicit pe colegul nostru Florin pentru simtul practic!

Va prezentam GPS-ul Nippon NP 350

Prima data cand am auzit de acest produs mi-am zis “Ce?! Nippon produce si GPS-uri?”. Nu ne-am gandit ca o sa fie cine stie ce de capul lui. O cautare preliminara a produsului pe Google nu ne-a returnat nici macar o pagina despre produsul pe care urma sa il adaugam in oferta noastra asa ca am asteptat sa primim un exemplar pentru teste.

Ei bine, a venit si ziua de livrare si vreau sa spun din capul locului ca am ramas placut surprins de acest produs. Pe langa pretul destul de mic pe care il are (care a fost unul dintre principalele motive pentru care am fost neincrezator in acest dispozitiv) Nippon GPS NP-350 are un finisaj placut, display de 3.5 inch cu touchscreen si un stylus telescopic discret incorporat in carcasa dispozitivului.
Ca GPS, dispozitivul se comporta destul de bine fiind livrat impreuna cu majoritatea hartilor statelor din Europa de Est, inclusiv Romania. Hartile pot fi vizualizate in mod 3D si includ indicative utile precum benzinarii, obiective turistice, popasuri, ATM-uri, restaurante, magazine sau parcari.

Pe langa functia GPS, dispozitivul poate fi folosit ca un player multimedia fiind capabil sa redea muzica, imagini sau formate video. In plus are si functie Ebook.

De fapt, are o serie de functii foarte utile, dupa cum urmeaza:
• meniu intuitiv in limba romana;
• instructiuni vocale in limba romana;
• avetizare depasire viteza prestabilita;
• indica timpul si distanta de parcurs pana la destinatie;
• indica viteza de deplasare;
• in cazul in care ati grsit drumul, recalculeaza ruta automat, propunindu-va un drum optim in raport cu pozitia masinii;
• pozitionare cu pana la 10 sateliti;
• touch screen cu o sensibilitate ridicata si stilus pentru o navigare sigura si placuta prin meniuri;
• toate drumurile auto din Europa de Est, si harti detaliate ale capitalelor si principalelor orase.

Orice ar lipsi acestui dispozitiv, el recupereaza cu siguranta prin design si fiabilitate si este un GPS Entry Level care merita mult mai multa atentie decat ii este atribuita in prezent.

Mai multe detalii despre acest produs puteti gasi aici.