eTelecom blog

Nu credeam ca un telefon, un singur telefon, imi va schimba viata. Dar asa s-a intamplat.

Printre sarcinile mele de serviciu se numara pe atunci si comunicarea cu ai mei frumosi si destepti colegi din tara. Erau cateva zeci. Vorbeam la telefon dimineata si seara. Dimineata imi spuneau ce vor face (profesional vorbind) in ziua respectiva, seara imi spuneau ce au de gand sa faca a doua zi. Deci da, telefonul de seara era extrem de important. Pentru ca vorba aia, ziua de maine incepe azi.

Minunatii de ei erau disciplinati, seriosi, ambitiosi, prezenti la apelurile mele. Toti mai putin unul. Mai exact…una. O colega. Ardeleanca de-a mea, desi nu parea a avea caracteristicile definitorii ale ardelenilor. O cautam la serviciu ea era la sala de fintess. Sau prin oras. Sau nu conteaza. Dar nu era la serviciu. Si ma pasa unui alt coleg de-al ei, de acolo. Incepuse sa ma enerveze usor. De reprosat profesional nu prea aveam ce sa-i reprosez. Lucrurile mergeau struna in “ograda” ei, oamenii pe care ii conducea erau printre cei mai buni din tara. Dar ea era altfel. Nervii mei s-au materializat in telefoane tot mai dese. Incercam sa o “disciplinez”. Cu vorba buna, ca-s om calm si de omenie. Nastursnica nu putea fi insa disciplinata. Si asta incepea sa imi placa. Da, era altfel. Cu totul altfel fata de Citeste mai mult…

de-ale lui Dono comunicarea, telefoane, telefon

Dragii mei, frumosii mei, desteptii mei, io v-am tot spus ca din punctul meu de vedere comunicarea este extrem de importanta.  V-o tot spun aici, in “templul comunicarii“. Lipsa ei te poate baga in belele, iti saraceste viata, te izoleaza si te arunca pe o insula chiar daca tu esti in buricul unui megalopolis. Comunicare iti netezeste toate caile. In dragoste, prietenie, job sau chiar si atunci cand cumperi o paine sau vrei sa platesti o factura. Spune-i 3 cuvinte doamnei de la brutarie si vei primi cea mai frumoasa paine. Leaga doua propozitii cu doamna de la banca si nu-ti vei petrece toata ziua acolo, sprijinit in pix. Pentru ca ea te va ajuta.

Azi am asistat, fara voia mea, la o scena desprinsa parca dintr-o literatura a absurdului.  Incercarea total esuata de comunicare a unei doamne cu o colega de-a ei. Un exemplu de “asa nu”. Locul faptei - un hipermarket. Eroine - o angajata a raionului de paine si o angajata insarcinata cu-curatenia himermarketului. Intaia aranja niste paini pe niste rafturi.  A doua dadea cu mopul pe la picioarele celei dintai. In continuare le vom numi “intaia” si “a doua”.  Va reproduc aproximativ dialogul lor halucinant. Purtat in timp ce fiecare isi vedea de treaba. Protagonistele nu s-au privit nici macar o secunda.

A doua (repet, dadea cu mopul pe la picioarele Intaiei) - Elena e?

Intaia (aranja franzele) - …

A doua - Elena e?

Intaia - Nu.

A doua - Ai vazut tu ca nu e?

Intaia - Nu.

A doua - Atunci de ce zici ca nu e?

Intaia - Care Elena?

A doua - Pai ai zis ca nu e… (dadea cu mopul in continuare, tonul lor era rectiliniu si uniform, fara nervi, fara nedumeriri)

Intaia - Pai e. Dar e mai multe Elena pe aici.

A doua - Aha…

Miscari de mop, asezari de franzela in rafturi.

A doua - Pai eu te intrebai de Elena de la paine…Nu lucrezi la paine?

Intaia - Ba da… (logic, tocmai aranja paine in raft)

A doua - Pai Elena de la paine e?

Intaia - De ea intrebi?

A doua - Pai da…

Intaia - E.

A doua - (unor mirata, ca si cum nu se astepta la asta) E aici?!

Intaia - Da…

Iar a doua a plecat fara a mai zice ceva, dand cu mopul. Probabil considerase ca dialogul mersese prea departe

Eu sincer nu intevad o relatie viitoare intre cele doua colege. Pentru ca aceasta tentativa de comunicare a decurs la fel de usor ca si cum Intaia ar fi avut cate o franzela in fiecare ureche iar A doua ar fi avut mopul bagat in gât. Si e pacat. Pentru ca unde comunicare nu e, nimic nu e…

de-ale lui Dono comunicarea, dialog, hipermarket, literatura a absurdului, protagonistele, templul comunicarii