De planton la telefon

Si din nou buna ziua, dragii mei. Azi am ales din vitrina de produse a gazdei telefoanele (pe romaneste spus) fixe. Caci, ohooo, am povesti si cu telefoane fixe. Cumva au avut un rol important in trecutul meu, au un rol crucial in prezent. Pentru ca mai tot timpul vorbesc la telefon. Urechea mi-a luat forma receptorului.

Dar sa incepem cu inceputul. In copilarie aveam un telefon de-ala cu disc. Il tin minte si acum. Crem. Discul se invartea cu mare greutate. Sau nu prea eram eu putere. Oricum, de folosit rar mi se permitea sa-l folosesc. Pentru ca era scump. Convorbirile adica, intelegeti…Telefonul era folosit doar atunci cand era absoluta nevoie. Cu ajutorul lui se tinea legatura cu rudele de departe, era folosit in caz de probleme, la aniversari sau sarbatori. Si cam atat. Ba nu, mint… Mai era folosit si de invatatorii sau dirigintii trecutului meu. Pentru chemarea mamei la scoala atunci cand o dadeam de gard… Nu se intampla foarte des, am fost un elev bun, as zice chiar exceptional, dar o mai dadeam si eu de gard. Si atunci aparea groaza. Asteptam sa sune telefonul pentru ca mama sa fie chemata la scoala. Pentru “lamuriri”. Trebuia sa fac ceva, stresul era prea mare. Si am gasit o solutie. Am taiat cu mare maiestrie firul telefonului. Pur si simplu. Undeva prin hol. Undeva pe traseul lui, pe sub un covor. Total inobservabil. Si l-am taiat in asa fel incat sa-l pot inadi inapoi extrem de usor. Lucrurile se desfasurau astfel: venea mama acasa, observa ce telefonul e “mort”. Ce s-a intamplat? Nu stiu, mama, nu mai merge….Trebuie anuntat la “deranjamente”! Iar atunci cand deranjamentele erau anuntate, eu “reparam” firul. Deranjamentele veneau, telefonul mergea, “deranjamentele” plecau deranjate de faptul ca au facut drumul degeaba. Iar apoi eu desfaceam din nou facatura. Si telefonul nu mai mergea. Si nu mai mergea pana cand disparea amenintarea chemarii mamei mele la scoala. Apoi mergea din nou perfect, ca prin minune.

Un alt moment puternic interconectat de telefon a fost perioada studentiei. Celulare nu prea existau. Acasa se suna doar de la telefoanele fixe imprastiate ici si colo prin Complexul Studentesc. Dar era mare bataie pe ele. Telefoane putine, studenti multi. Erau albastre. Si functionau cu fise de 100 de lei. Cele care functionau. In fata lor se formau cozi uriase. La coada la telefon se creeau relatii, se barfea, se formau iubiri sau izbucneau incidente:”Baaaaaa, mai vorbesti mult?! Stam la coada de juma de ora…” Unele incidente degenerau. Iar uneori sufereau chiar telefoanele. Sparte, smulse, din ce in ce mai putine. Si cozi din ce in ce mai lungi. Tocmai de aceea am inceput sa le evit. Si sa sun din ce in ce mai rar acasa. Sunam doar cand aveam nevoie de ceva, cand faceam o prostie. Asa ca telefoanele mele spre casa erau motiv de ingrijorare. Nu sunam, totul era bine. Asa ca mama nu astepta sa-mi auda glasul. Dimpotriva. Se bucura totusi sa ma vada. Si a trecut si facultatea.

Si a venit slujba, cariera. Ziua imi incepea la telefon. Si se termina tot la telefon, atunci cand pregateam a doua zi. Vorbeam la telefon din ce in ce mai mult. Formam numerele cu o viteza uluitoare. Imi zburau degetelele pe taste ca arcusul unui violonist pe coarde. Degetele mi se deformasera, e vorba de adaptare. Erau plate la varfuri, erau exact cat tastele de telefon. Ca in povestea cu Scufita Rosie, ca sa tastez mai bine. Iar in timp am trecut la “perversiuni”. Telefoane tot mai performante, de ultima generatie, care ma ajutau sa fac teleconferinte. Puteam vorbi cu 10, 20 de oameni deodata. Si vorbeam, vorbeam, vorbeam. Ajunsesem sa visez ca vorbesc la telefon. Tzzzzraiatul telefonului mi-era mai familiar ca gustul painii, ca bautul apei, ca mersul la buda. Initial incepuse sa ma enerveze. Simteam ca nu eu controlez telefonul ci el ajunsese sa imi controleze viata. Depindeam de telefon, cateodata vorbeam la doua in acelasi timp. Colac peste pupaza imi mai suna si mobilul. Dar m-am obisnuit. Era inca un episod al vietii mele care, precum vedeti, a fost bine marcata de telefoanele fixe.

Ce va urma? Nu stiu, dar cumva simt ca au un loc bine definit si in viitorul meu.

10 thoughts on “De planton la telefon

  1. ihi. cunosc sentimentul. si eu sunt dependenta de telefon, ca multi altii de fapt, in momentul asta am vrut sa sun de pe fix si mi-a spus “post telefonic deranjat temporar!!! :)) m-am speriat si imediat am pus mana pe mobil…sa sun pe mama!!! desi am sunat-o astazi de 3 ori de la serviciu 😀 a! si incarcatorul sta la loc de cinste in geanta :)) desi e telefon nou…cu greu face fata convorbrilor luuuuuuuungi si dese ale mele :D. si da! ne ajuta enorm de mult sa aflam informatii de tot felul…este de nelipsit zic eu…pentru mine una..asa este …seara buna!

  2. mama a fost cea mai fericita. mie nu-mi placea sa vorbesc la telefon. nu sa deau telefoane pe bani neaparat. nici sa raspund sa vad cine e in momentul in care ea era plina de apa sau coca de la vreo prajitura pe maini.

    se spala, si daca mai suna, afla si cine vroia sa vorbeasca cu noi. daca nu, nu. eu nu ma atingeam de obiectul ala. bleah.

  3. da…stiu cum e cu sunatul profesorilor acasa la mama :-) as vrea sa iti spun ce mult m-a binedispus povestea ta, dar din nefericire nu se poate pentru ca am ramas pe ganduri datorita articolului de pe blog

  4. buna seara…. chiar sa nu te onoreze nimeni cu semnatura pe aici…???? sint total surprinsa…. nu e posibil…asa o tema… merita ceva interes…”ROLUL TELEFONULUI>>>”

    telefonul fix…. ore pierdute in convorbiri incepute la scoala, continuate in tramvai, si apoi aprofundate acasa…. pina veneau mamele acasa de la serviciu, ce mai sedinte , analize, caracterizari de colege, colegi, profesoare, teme, la ce invatam, la ce ai nota??? asta era in liceu… si da-i si vorbeste, repriza intii de la 14-16,30. apoi treceam la lectii pina pe la 18,30, dupa care incepeam iar cu citeva telefoane strict legate de sc: cit ai facut la mate? ce dracu facem cu pb la fizica nu gasesc raspunsurile in carte, ti-ai invatat la chimie? la istorie???? ai citit la romana? te-ai mai gindit la XY? a pai stai sa vezi ce a facut madam fitil…. si odata se auzea: mai teeeeermiiiinaaa cu telefonul, treci la lectiii….

    in facultate s-a schimbat optica: cind ajungi acasa(dialog intre mine si buna mea prietena) cind iti faci baie, iei tel cu tine, un pahar de havana club de banane si la ora 15 ma suni… asa si faceam , vorbeam noi pina ce apa din cada se racea, iar pe noi ne apuca stranutatul…. pt ca tot nu aveam ce face, mai sunam o tura pe la 18, dupa care stabileam sa ne si vedem, dupa e n ne redesparteam a doua-treia oara intr-o zi, trageam concluziile.

    ei, dar incepusera si convorbirile cu prietenul…. chin sa ii explici mamei , ca sa vezi, ca era x din clasa, ca nu a fost la sc…. . cu telefon de la diriginta in sc generala nu era cazul ca toti profesorii mei treceau pe sub geamul meu, scoala era (ghinion) in capatul bloc(G)ului meu…. cind incasam cite o nota ce avea darul de a intuneca atmosfera in casa, si sa tulbure singele albastru al neamului, nu aveam timp si spatiu sa gasesc o scuza pt esecul zilei… asa ca nici nu se usca cerneala in carnet si eram in casa…..in liceu, alt ghinion , diriginta statea in bloc(G)ul de viz-a-viz, ca si profa de mate, fizica si romana…. tot sa mergi la scoala…. dar a trecut.

    dupa cum zici, veni vremea sa ne adaptam cu serviciul si serviciile
    am lucrat in biroul apromis ca n-are(APROVIZIONARE)aveam telefoane peste telefoane, directe, interioare, discutii cu furnizorii ,beneficiarii, delegatii… raportari, utilaje, stocuri…da-mi titu…. si baba de la centrala iti dadea la vreo doua zile spunind:”-ATI CERUT TITU< VI L_AM ADUS”…. da, dar l-am cerut acum 2 zile, am fost in delegatie si am rezolvat…multumim, vrem slatina peste o saptamina…

  5. continuare…. si uite asa din titu in slatina, calarasi, tulcea, ploiesti, am ajuns in epoca telefoniei mobile….acum am ajuns noi pe post de baba radu de la centrala, respectind principiul:”omul de valoare are 2 celulare” cel putin. fiecare comunica, vorbeste, singur, cu prietenii, cu nimeni, cu oricine, dar nu se mai poate fara. adica ce sa nu stim ce se intimpla in microubiversul nostru? ex: vezi ca face directoarea control , sau vine diriga, sau vezi ca vine OPC…. sau parinte, se poate sa vin si eu la spovedit marti ca am fereastra?

    viata fara telefon este ca otv fara diaconescu sau prm fara vadim, sau pepe fara oana, sau lolek fara bolek, sau ca junghiul fara tuse… sau ca piureul fara cartofi…. in aceste momente cred ca ar fi cea mai mare nedreptate sa fie interzisa folosirea telefoanelor mobile , sau sa nu se mai comercializeze… pai ce facem noi? la ce mai dam sms-uri? cu ce mai facem noi poze, la ce mai vb noi? ce sa mai facem cu zorzonelele care personalizeaza telefonul? cu ce ne-am mai rupe noi in figuri? pe ce am mai da noi 10 milioane sa ascultam manelele zilelor noastre?

    acum voi trece pa blogul de baza, incercind sa ma concentrez si sa mai scriu cite ceva legat de situatia violentei in sc.

    am uitat sa povestesc un dialog verbal si non-verbal, pe care o fosta colega de a mea din santier(care avea cam 140kg-amanunt important-pt ca era in faza in care i se rupea de toti si toate, si zicea/facea tot ce o taia osinza) il avea cam la 2 zile cu directorul comercial, un fixist.asta, ce e drept era incadrata pe un post inventat pt ea de raposatul ei sot ce detinuse functia de sef de personal…. suna directorul:
    – doamna…U…???
    -da, eu
    -auziti, nu ati raportat, ce faceti voi, ca va dau…… bla, bla, bla
    doambna, incepea shoul: lua frumos receptorul si il punea cu multa gratie, unde in pristorie stramasele ei tineau frunza…. din cind in cind spunea: va rog repetati, ca nu am auzit… si iar ducae receptorul in fata, spate…. si mai fuma o snagoava…. apoi zicea , bine am inteles asta, dar spuneti-mi cu…. ce sa fac? . si bietul director da-i si explica-i curului cum sa faca… iar marta -sparta(prenumele era marta, iar noi o alintam cu sparta)fuma si bea cafea , in timp ce meria sa se omora sa faca sa priceapa … ce mai rideam de fazele astea…. cind vecea ca nu se face nimic din ce indica el, directorul trecea la atacuri dure, intii note telefonuce, apoi sanctiuni… hi hi hi…. aruncat scrumiere pe geam, ibrice cu sau fara cafea, cesti…. dar acum sintem seriosi avem mobile

  6. in final pui intrebarea:”ce va urma?” pai ce alte telefoane, mai mici, mai mobile, mai indispesabile, implementate la nastere precum cipurile cu memorii in care se vor afla mii de numere, id-uri; ip-uri; etc … si vom avea implementate la mina dreapta cot-prietenii fete, la stinga cot -prietenii baieti; la genunchi inamicii directi, la inima amantii/amantele… la cap sefii. sau pilele… cam asa cred ca va fi….

  7. buna dimineata,

    energia ca energia, dar citind acum pe lumina vad ca ieri iar am avut zi de mincat litere…. tot consoane…. imi cer scuze, dar nu mi se intimpla decit pe aici, din motive banale:la acea ora imi este somn, dar nu ma rabda inima sa nu aberez putin, am o tastatura neagra ce poarta doliu dupa linistea cind traia tastatura alba…. se pare ca am prevazut eu ceva cind am schimbat-o(pt americani…)au schimbat si americanii traditia alegind un presedinte negru…. eu am ales, dupa cum va explicai o tastatura neagra…. si de atitya scris si tastata, nu se mai vad nici literele, noroc ca la unele stiu cam pe unde sint. cred ca voi face in curind un desen cu asezarea lor, am sa mi-l pun in fata, pe peretele de la resarit, pt a sti bine unde tre’sa apas. acum, ma indrept catre baza…. ne asnunti cind mai ai interventii si aici, cuvinte mai sint, idei gasim, dar timpul ne preseaza.

    ma teleportez dincolo, pa

    sa aveti o zi buna, semnal la telefon, vesti bune si bonusuri cit cuprinde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *