Arhiva

Arhiva pentru Mai, 2009

Evolutia telecomunicatiei:Partea II

28 Mai 2009

V-aţi întrebat vreodată cum va arata în viitor telefonul mobil? Dacă nu, atunci aflaţi că cei de la Nokia chiar sunt preocupaţi de acest subiect. Viitorul concept, Nokia Morph, prezentat de marele producator de telefonie mobilă într-un filmuleţ scurt de trei minute ne-a lăsat fără cuvinte. Pe scurt: în viitor nu vei mai avea nevoie de încărcător, energia folosită fiind cea solară, pliabil, telefon mobil va putea fi purtat pe mană ca un ceas. Elementele nanotehnologiei va pastra telefonul curat, neexistând aderenţă pentru particulele din exterior. Nano-materialele din care va fi proiectat Nokia Morph sunt “vii” şi au capacitatea de a interacţiona cu mediul înconjurător oferindu-ţi informaţii despre anumiţi compuşi chimici din aer. De altfel se pare ca nano-tehnologia implementată la nivel molecular va fi în viitor ceva obişnuit, aşa cum în momentul de faţă interfaţa touchscreen sau conexiunea Wi-Fi nu mai miră pe nimeni. Deşi sistemul de plată cu telefonul mobil nu mai este o noutate, în momentul apariţiei noului concept de telefon aceste sistem va fi considerabil îmbunataţit oferind multiple posibilităţi de plată. Priviţi filmuleţul şi faceţi o incursiune în viitor!

concept

Noutăţi, Tehnologie , , , , , , , ,

Etelecom.ro iti schimba RABLA II: Intra la REFORMAT

18 Mai 2009

Etelecom.ro, cel mai mare magazin online de telecomunicaţii, anunţă lansarea părţii a doua a campaniei Etelecom îţi schimbă Rabla: Intră la REFORMAT. Campania prevede organizarea mai multor concursuri de-a lungul unui an şi are ca scop îmbunătăţirea comunicaţiei prin schimbarea echipamentelor vechi cu unele moderne de ultimă generaţie şi familiarizarea consumatorului cu noile tendinţe în materie de telefonie.

“Aşa cum am anunţat deja această campanie se va desfăşura pe întreg parcusul anului 2009 şi va cuprinde organizarea mai multor concursuri din aceeaşi serie: Etelecom îţi schimbă Rabla.
Prima parte a campaniei a fost apreciată şi am primit numeroase feed back-uri pozitive, evenimentul fiind preluat de mai multe canale media. Am primit multe mesaje de la diferite persoane, mesaje chiar pe alocuri înduioşătoare. Oameni care îşi doreau un telefon nou pentru cei apropiaţi, oameni care deşi exprimau un vadit sentiment de ataşare faţă de vechiul telefon realizau că acesta, în final, nu mai făcea faţă noilor tehnologii folosite sau că este sub aşteptările pe care noi toţi le avem în prezent de la un telefon fix.”-susţine Andreea Chirciu, E-tail Sales Manager.

Etelecom.ro a lansat concursul în data de 18.05.2009, acesta se va desfăşura pe parcursul a trei săptămâni şi va avea ca premiu un telefon DECT de ultimă generaţie marca Siemens. Campania este adresată tutuor celor care au un telefon vechi şi vor ca acesta să fie schimbat sau care din diverse motive nu au posibilitatea de a achiziţiona un nou aparat de telefonie. Pentru a participa la concurs, internauţii sunt invitaţi să transmită un e-mail la concurs@eurotelecom.ro şi să indice cel puţin două motive pentru care doresc ca telefonul lor să fie înlocuit cu unul performant de ultimă generaţie.

Etelecom.ro, cea mai mare platformă virtuală de telecomunicaţii, proprietate a Grupului European Telecom, a fost lansată în decembrie 2006. Încă din primul trimestru al anului 2007, magazinul a cunoscut un succes deosebit deţinând astăzi un portofoliu de peste 4000 de clienţi şi având parteneriate semnate cu peste 250 de firme.

concurs

Comunicate, Concursuri , , , , ,

Interviu cu Sorin

14 Mai 2009

castigatorSalutare,
Astăzi în Cafeneaua etelecom.ro avem un nou invitat. Se numeste Sorin Moldovan, are 41 ani şi este din Alba Iulia. Este primul castigator al campaniei desfasurate de echipa noastra “Etelecom iti schimba Rabla”.

Andreea Arseni:Buna ziua si bine ati venit in cafeneaua noastra virtuala. Spuneti-ne cate ceva despre Dvs? Cati ani aveti, cu ce va ocupati?
Sorin Moldovan:Buna ziua!Locuiesc in Alba Iulia si lucrez in cadrul Directiei de Posta Rapida (Prioripost), directie apartinand de Posta Romana.
AA:Sunteti casatorit, aveti copii?
SM:Sunt casatorit si am doi baieti.
AA:De unde ati aflat de concursul nostru si implicit de campania noastra: “Etelecom iti schimba Rabla“?
SM:Am aflat de concurs de pe site-ul konkurs.ro.
AA:Ati mai participat si la alte concursuri?
SM:Da am mai participat la concursuri ocazional si am mai castigat la un concurs de creativitate foto.
AA:Care a fost prima impresie pe care v-a facut-o site-ul etelecom.ro?
SM:Site-ul dumneavoastra este complet, astfel ca vizitatorul poate alege ce doreste in deplina cunostinta de cauza. De la prima accesare a site-ului oricine se poate descurca foarte usor sa gaseasca ceea ce il intereseaza.
AA:Va asteptati sa castigati concursul?
SM:Nu puteam decat sa sper ca voi castiga concursul dumneavoastra, dar mi-a placut ideea.
AA:Ce parere aveti despre telefonul pe care l-ati castigat? credeti ca va inlesni comunicarea cu membrii familiei Dvs?
SM:Telefonul castigat era necesar in casa noastra si daca nu l-as fi castigat trebuia sa-l cumpar. E un telefon “destept” si cu siguranta sotia mea va profita din plin de facilitatile pe care aparatul le ofera.
AA:Ce au spus apropiatii Dvs, cand au aflat ca ati castigat concursul?
SM:Toti apropiatii mei s-au mirat de bafta pe care am avut-o.
AA:Veti mai participa si la alte concursuri organizate de noi?
SM:Cu siguranta voi mai participa si la alte concursuri organizate de ETELECOM dat fiind faptul
ca m-ati convins ca sunteti o firma serioasa.Va multumesc si va doresc succes in activitate.

Va multumim pentru inverviul acordat. Si pe aceasta cale anuntam toti internautii ca, Etelecom iti schimba Rabla continua: un nou concurs va fi lansat la sfarsitul lunii mai.

Cafenea, Concursuri , ,

Inteligenta Artificiala-viitor sau iluzie?

11 Mai 2009

robotul HRP-4CConsideri cumva că e aproape ziua în care pe post de menajeră în casă vei avea un robot cu aspect uman, sau în incinta unei companii la receptie vei fi întalnit de privirea prietenoasă a unei blonde din metal? Până a ajunge la astfel de schimbări trebuie să aflati că deşi remarcabile descoperiri s-au realizat în domeniu, Inteligenţa Artificială este pe departe de a o egala pe cea Umană.

AI, sau Artificial Intelligence presupune capacitatea unui sistem de a învăţa în scopul de a se îmbunătăţi fără ajutoare externe şi simularea în întregime a inteligenţei umane. Termenul a fost prezentat de prof. John McCarthy în anului 1956 la întrunirea “Darthmouth Summer Research Project on Artificial Intelligence”. De atunci şi până în prezent acest subiect a încins numeroase discuţii, a pus bazele mai multor cercetări rezultatul unora din acestea fiind deja folosite în domenii precum medicina, domeniul militar, industrial.

Scopul pe care îl urmăresc cercetătorii în dezvoltarea Inteligenţei Artificiale este imitarea întocmai a creierului uman, felul în care răspunde, interacţionează, judecă. Modul în care acesta gândeşte - 100 de milioane de neuroni ori 1000 de conexiuni per neuron calculele având loc în principal în conexiuni ori 200 de operaţii pe secundă – nu a fost încă atins de nici o maşină din lume, funcţionarea creierului fiind încă o enigmă pentru actualii cercetătorii.

Pesimiştii presupun că nivelul uman de inteligenţă nu va fi atins niciodată de către o maşină iar motivele sunt destul de plauzibile luând în consideraţie faptul că maşinile nu au parcurs rigorile de supravieţuire timp de milioane de ani precum oamenii. Milioane de ani au fost necesari ca intelectul uman să ajungă în faza de evoluţie de astăzi ceea ce presupune că o maşină nu va reuşi niciodată să simuleze o astfel de experienţă.

Roger Penrose a susţinut că mecanismele de funcţionare specifice creierului uman nu pot fi replicate de maşină, nici macar în principiu. În prezent, creierul uman este considerat a fi cel mai sofisticat computer cunoscut.

Optimiştii, pe de altă parte, au dezvoltat teorii prin care presupun că în secolul XXI-lea se vor găsi metode de a aduce inteligenţa artificială la o evoluţie comparabilă cu 20,000 de ani precedenţi. Cercetatorul Ray Kurzweil presupune ca acest lucru este posibil dacă modul de evoluţie va fi exponenţial. Rezultatul unui astfel de progres tehnico-ştiinţific va duce la evenimente aproape imposibil de imaginat pentru specia umana: oameni aproape nemuritori, contopirea dintre inteligenţa biologică şi cea non-biologică va duce la apariţia superinteligenţei.

Scenarii pe aceasta temă au făcut înconjurul lumii. Filme precum Terminator sau Matrix au adus în faţa publicului concepte şi viziuni asupra unei lumi viitoare trecută de Singularitate unde Inteligenţa Artificială constituie o cunoaştere de sine net superioară intelectului uman.

Cu siguranţă ne-ar amuza gândul că un poliţist robot ne-ar putea trage pe dreapta pentru depăşirea vitezei admise, sau al unui doctor stomatolog care îşi învârte capul la 180 de grade, sau mai nou al unei prezentări de modă cu manechine fabricate din metal. Această ultimă idee a fost deja proiectată şi lansată în luna Martie 2009 de Institutul Naţional de Ştiintă şi Tehnologie Avansată din oraşul Tsukuba aflat la nord-est de Tokyo. Robotul, HRP-4C, are o înălţime de 158 cm şi cântăreşte 43 kg , incluziv bateria şi pentru cei interesaţi costă 200.000$.

Şi spre finalul articolului un sigur lucru mai este de menţionat că dacă aceste maşini vor exista, cu siguranţă, unii din noi vor munci să le producă sau să le întreţină iar alţii probabil vor rămâne fără joburi.

robot

Tehnologie , , , , , , , ,

Stiati ca? #4

8 Mai 2009

emoticonsCu siguranţă telefonul a fost invenţia secolului atunci când a apărut, devenind treptat unul dintre cele mai celebre aparate electronice din lume. Acesta constituie transpunerea unei aspiraţii mai vechi a omenirii şi anume aceea de a comunica fără limitele impuse de cele două dimensiuni: spaţiu şi timp.

Denumirea de telefon vine din greacă (τῆλε, tēle, “la distanta” şi φωνή, fōnē, “voce”,”sunet”) şi reprezintă un dispozitiv de telecomunicaţie care serveşte la transmiterea şi receptarea sunetelor la distanţă: constituit de obicei dintr-un microfon care are funcţia de transformare a vibraţiilor sonore emisa de vocea umana în oscilaţii electrice şi un receptor care captează aproape instantaneu aceste oscilaţii şi le transformă în vibraţii sonore, reproducând identic mesajul transmis de la celălalt capăt al firului”.

Patentarea acestei importante invenţii a fost disputată de-a lungul anilor de mai mulţi inventatori:(Innocenzo Manzetti, Antonio Meucci, Johann Philipp Reis, Elisha Gray, Alexander Graham Bell şi Thomas Edison), subiectul este şi astăzi în proces de dezbatere. Cu toate acestea Alexander Graham Bell şi Thomas Edison au fost consideraţi peronalităţile cu impact decisiv asupra dezvoltării acestui concept de comunicare şi creşterii amplorii comerciale şi importanţei acestui aparat.

Alexander Graham Bell, nascut la Edinburgh, capitala Scoţiei în 1847, a emigrat în Canada, iar mai apoi s-a mutat în Statele Unite ale Americii, în oraşul Boston. Primele lui studii în domeniu au vizat problemele persoanelor cu deficienţe de auz. Probabil acest interes umanitar a determinat şi apariţia primelor schiţe care l-au consacrat pe Bell în 1876 ca inventatorul telefonului fix.

Vestea apariţiei telefonului s-a răspândit rapid din America în Europa şi apoi în întreaga lume, iar de atunci considerabile schimbări şi îmbunătăţiri au fost aduse acestui aparat.

Dacă la început microfonul şi receptorul constituiau două piese separate ale telefonului, astazi acestea au fost integrate într-una singură, s-a renunţat la discul rotativ în favoarea tastelor, au apărut telefoanele cordless (fără fir), ce permit utilizatorului o libertate de mişcare mai mare, iar firele telefonice de odinioară au fost înlocuite de fibra optică care a ridicat calitatea şi viteza de transmitere a datelor iar mai târziu în 1983 odată cu apariţia reţelelor GSM, a apărut noul timp de telefon, telefonul mobil, care a permis integrarea mai multor facilităţi precum: e-mail, internet, camera video, camera foto.

 

 

Scurt istoric

1844 — Innocenzo Manzetti a fost primul care a prezentat ideea de ““telegraf vorbitor”.

26 August 1854 — Charles Bourseul a publicat un articol în revista L’Illustration (Paris) :”Transmisia electrică a vorbirii”( “Transmission électrique de la parole”)

26 Octombrie 1861 — Johann Philipp Reis (1834–1874) a prezentat public telefonul Reis în faţa Societăţii de Fizică din Frankfurt (Physical Society of Frankfurt).

14 Februarie1876 — Elisha Gray prezintă ideea de transmitere a vocii umane printr-un circuit telegrafic.

7 Martie 1876 — Alexander Graham Bell, la vârsta sa de 29 de ani înregistrează patentul.

“Improvement in Telegraphy”, explicând metoda prin care se poate transmite voce prin crearea unor vibraţii.

10 Martie 1876 — în oraşul american Boston, a avut loc prima convorbire telefonică demonstrativă. Bell a rostit celebrele cuvinte care au rămas în istorie ca primele fraze comunicate într-o convorbire telefonică: “Mister Watson, come here! I want to see you!” (Domnule Watson, vino aici! Vreau sa te ved!).

1879 - Edison patentează microfonul cu granule de carbon (The patent 222,390 for a carbon granules transmitter). Până nu de mult, majoritatea telefoanelor se fabricau cu microfoane de carbon. Noile telefoane au un microfon electric, care poartă o sarcină electrică permanentă. Acest model asigură un semnal mai clar cu o reproducere a sunetului de mai bună calitate.

1877 – a fost constituită prima linie telefonică pe distanţă mare.

1940- în America, comapniile de telefonie au introdus tonul telefonicdial-ton”, un zgomot cofortabil pentru a elimina confuzia de defectare a aparatului pe care o resimţeau utilizatorii atunci când încercau apelarea.

1966-George Sweigert şi-a înaintat patentul pentru primul telefon fără fir, telefon cordless (”full duplex wireless communications appartus”)

1973-Dr. Martin Cooper, unul dintre managerii companiei americane Motorola, a fost prima persoana care a iniţiat un apel de pe telefonul mobil. Primul telefon mobil destinat utilizatorului final, a apărut abia peste zece ani, adică în 1983. Acesta a fost Motorola DynaTAC (model 8000x) – o “ciudăţenie” pentru neavizaţi, un “gadget” pentru persoanele pasionate de tehnologie.

Ştiaţi că? , , , , , , , ,